Storia


In lu circondu di Corti, cantone di Niolu-Omessa, a municipalità hà trè paesi : Omessa, hè postu à 467 metri, mentre chì Capuralinu è Francardu si trovanu à 267 metri, accantu à a strada territuriale RT 20, da Bastia à Ajacciu.
Azzincatu annantu à un poghju chì dumineghja a strada di l’anziana via romana da u nordu à u meziornu, u castellu d’Omessa hà lasciatu, tempi fà, u so nome nè a storia. Eppò, a memoria si n’hè scurdata.
In lu quindecesimu seculu, trè veschi nati quì anu participatu attivamente à a storia di a Corsica è anu alzatu u nome di Omessa ghjustu dopu à Roma, proclamendu : « Roma caput mundi, Omessa secundi » (Roma capimondu, Omessa secondu). Si tratta di u ziu è i so dui nipoti, di i Verdoni : Ghjuvan Paduanu, vescu di Marianna, Natalinu, dettu Antone, vescu d’Accia è d’Attena, è Ambrosgiu, vescu d’Aleria. I trè si facenu chjamà Colonna, dicendu ch’elli sò di a discendenza di l’illustru Ugo Colonna.
Cent’anni dopu, u paese participeghja à battaglie eroiche incù Sampieru Corsu.
I frati franciscani, recolletti, si stallanu à u dicessettesimu seculu è dumineghjanu i parucchjani di tutta a pieve. Partenu in lu 1798 è u so cunventu hè vindutu à un riccu prupietariu.


In lu dicennuvesimu seculu, a piaghja di Francardu hè cuperta à vigne, incù une poche di case, ma u paludisimu di u locu face fughje e famiglie. Qualchì osterie si stallanu accantu à a strada. Sò quattru annantu à u cadastru di 1848.
Hè a rivoluzione industriale chì sviluppa Francardu in lu vintesimu seculu. Trè sigherie, è una idrolica, detta « sigheria olandese », travaglianu u legnu di e fureste d’Aitone è di Valdoniellu, facendu 3000 m3 di legnu tagliatu à l’annu. Duie chjodenu dopu à a seconda guerra mundiale, è a terza, in lu 1975.
Una funderia di ramu, di alta qualità, travaglia u ramu di sei mine corse, è si manda u pruduttu in Cuntinente.
Eppò una brichetteria manda anch’ella i so teguli sinu à e Vosges, travagliendu sinu à u 1975.
Trè forni à calcina anu travagliatu sinu à u 1963. Un antru era in Capuralinu.
A gara, aperta in lu 1888, hà permessu u sviluppu di u paesolu.
Oghje, Francardu si stende nè a piaghja sana. A so chjesa fù cunsacrata à Notre Dame des Grâces à u principiu di u vintesimu seculu è a scola, aperta in lu 1969, accoglie tutti i zitelli di a municipalità, postu chì quella d’Omessa fù chjosa, è ancu i zitelli di i paesi à l’intornu. Oghje hè una scola bislingua.


In Caporalinu, c’hè a carriera chì cacciava u calcariu in lu vintesimu seculu. Hè tralasciata in lu 1980, si vedenu i vestichi à u pede di u monte Supietra.
Avà, Capuralinu è più cunnisciutu pè a so richezza geologica, u so precipiziu calcariu chì hè un locu priservatu, incù un rughjone naturale d’una fauna è una flora endemiche rimarchevule è fragile.
Ci sò sette spezie d’acelli è ancu trè acelli predatori, cume un paghju di falchi (Falco peregrinus), un antru paghju d’altagne (Aquila Chrysaetos) è un filanciu (Milvus milvus), nove spezie di topi pinnuti, parechji rettili, anfibbi è insetti, cume u Scarabeus sacer o u Solatopupa guidoni, pruttetti in tutta a nazione.
Trà i fiori, ci sò parechje categorie di piante endemiche assai interessante, cume u Brassica insularis, dettu dinù « carbusgiu isulanu », è l’Helicodiceros muscivorus, più cunnisciutu cume « l’arechja di porcu ».
Una richezza naturale da scopre è da preservà.